vineri, 29 octombrie 2010

CUM PRIMIM BANII CÎŞTIGAŢI


            Aşadar am vizionat reclame, am adunat referali şi am cîştigat bani, iar acum apare întrebarea: Da cum vedem noi banii pe care i-am cîştigat în portmoneul nostru? 
            Banii îi primim în felul următor:
1. NEOBUX/CLIXSENSE etc
             Aşa cum am menţionat în Introducere banii pe care îi cîştigăm nu se transferă automat pe contul nostru PayPal sau Alertpay, ci se acumulează pe contul de pe site-ul PTC respectiv. Aceşti bani apoi îi putem transfera de pe acel site pe contul PayPal sau AlertPay cînd vom ajunge la suma minimă de plată specificată în "Termenii de utilizare" a site-ului respectiv. De exemplu, la NeoBux ş.a. această sumă minimă este de 2 $; la Incentria, Clicksia ş.a. este de 1 $, iar la PTC25, este de doar 0.01 $. Deci, cînd acumulăm pe un anumit site suma minimă respectivă, putem s-o transferăm pe unul din conturile noastre electronice disponibile pe site.                    
             Unele site-uri plătesc atît prin AlertPay, cît şi prin PayPal, altele doar prin una din aceste două modalităţi, cît şi prin alte sisteme electronice de plată, cum ar fi LibertyReserve, Neteller, WebMoney ş.a. Este de menţionat totuşi că unele site-uri  nu permit scoaterea banilor pe PayPal dacă eşti înregistrat sau logat pe acel site cu o ţară/dintr-o țară care nu figurează în lista oficială a ţărilor care pot primi bani prin PayPal (https://www.paypal.com/worldwide/). TOS NeoBux 5.6  spune că : ”Pentru a primi plata prin PayPal trebuie să te asiguri că ai un cont PayPal într-o țară a căror conturi pot primi bani prin PayPal și să te loghezi dintr-o asemenea țară. ” Eu am contactat administrația NeoBux și în principiu ei au confirmat același lucru. Cu alte cuvinte,  dacă ești din Republica Moldova și vrei să scoți bani pe contul tău PayPal va trebui să te loghezi pe contul NeoBux fie din România, fie dintr-o altă țară care poate primi bani prin PayPal și să solicitați plata. Dacă veți solicita plata fiind logat pe contul NeoBux din Republica Moldova, probabil că nu veți reuși. Atenție și foarte mare atenție , însă !!! Nu folosiți proxy-uri în acest scop pentru că riscați să vă fie suspendat contul. O soluție ar fi să vă logați de la o rudă din străinătate atunci cînd doriți să solicitați plata, dar iarăși foarte mare atenție - asigurați-vă că acele rude au internet individual și nu folosesc de exemplu, rețele publice WiFi etc. Mai întîi ne informăm și apoi acționăm - Regula de Aur. Nu uitați că există și AlertPay, în orice caz. 
           Eu personal încă nu am încercat să scot bani prin PayPal de pe NeoBux , fiind din Republica Moldova. Acum nici nu pot deoarece deja am investit prin AlertPay și voi putea scoate prin PayPal doar atunci cînd voi fi făcut cumpărături de o valoare mai mare prin PayPal. Cînd voi face acest lucru neapărat voi scrie cum a mers. Eu intenționez să cumpăr următorul meu Upgrade Golden prin PayPal astfel încît să pot scoate pe viitor prin PayPal banii. TOS NeoBux 5.1  spune: ”Puteţi solicita o sumă nelimitată prin procesorul de plată care l-aţi folosit pentru a face cele mai multe dintre achiziţiile dvs. Suma maximă pe care o puteti solicita prin celelalte procesoare de plată este egală cu valoarea achiziţiilor pe care le-aţi făcut prin intermediul lor individual.” Așadar, de exemplu, dacă ați cumpărat Golden de 90 $ prin PayPal și ați făcut alte achițiții de 30 $ prin AlertPay - veți putea scoate nelimitat bani prin PayPal și maxim 30 $ prin AlertPay. Dacă, de exemplu, nu ați cumpărat nimic pe NeoBux atunci puteți scoate bani nelimitat atît prin PayPal, cît și prin AlertPay. 
           Alte site-uri cu asemenea restricții privind scoaterea banilor prin PayPal din cîte am ajuns  să cunosc este Clicksia și Incentria. Acestea două, categoric nu permit scoaterea banilor pe cont PayPal dacă contul tău pe acel site este înregistrat cu o țară care nu figurează în lista oficială a țărilor PayPal al căror conturi pot primi bani prin PayPal. Așadar , dacă ești din Republica Moldova nu vei putea scoate prin PayPal de pe Clicksia și Incentria. Am să contactez administrația site-urilor date și am să întreb dacă se poate de făcut ceva în această privință. 
           Iată o ilustraţie despre Cum scoţi banii de pe NeoBux . În mod analogic putem să scoatem bani şi de pe celelalte site-uri.
2. ALERTPAY/PAYPAL etc.
Aşadar, după ce am transferat banii de pe NeoBux/ClixSense etc pe PayPal sau AlertPay, avem posibilitatea să-i transferăm pe card bancar. În cazul AlertPay, în afară de card mai avem posibilitatea să primim banii şi  pe cont bancar sau prin cec, deşi  transferul pe card mi se pare cea mai optimă modalitate din punct de vedere al costului şi convenienţei.
Mai multe informaţii cu privire la PayPal (creare cont, retragere bani, taxe etc) AICI
Mai multe informaţii despre AlertPay  (creare cont, retragere bani, taxe etc) AICI         
3. CONT BANCAR/CARD VISA 
După ce au ajuns banii pe contul/cardul nostru bancar  deja ne ducem cu buletinul de identiate şi scoatem banii de la banca noastră sau direct de la bancomat în valută naţională, lei. Taxele pentru creare a cardului, pentru deservire anuală sau alte taxe pentru transferuri băneşti variază de la bancă la bancă de aceea informaţi-vă despre aceste tarife şi alegeţi  banca şi cardul care este mai avantajos. Tarifele pot fi găsite pe site-urile băncilor sau sunaţi şi intrebaţi direct dacă ceva nu este clar. Atrageţi atenţia în special la 3 tipuri de tarife principale:
1) Tariful pentru Emiterea cardului sau deservire anuală
2) Alimentarea contului de card / înregistrarea în contul de card a sumelor primite prin virament în valută străină sau lei;
3) Comisionul pentru creditarea cardului prin intermediul voucher-ului de credit (la banca mea este de 2 Euro). 
-Este de menţionat că denumirile acestor tarife pot să varieze de la bancă la bancă; de asemenea ele pot să fie puse împreună. Studiaţi atent tarifele băncii înainte de a face card.
-Banca mea, spre exemplu la retragerea banilor de pe PayPal nu mi-a luat comison, în schimb cînd am scos de pe AlertPay mi-a luat 2 Euro. Se pare că  PayPal şi AlertPay funcţionează cu diferite mecanisme de transfer (presupun că de pe PayPal mi s-au transferat banii prin virament (1) comisionul fiind de 0.8 %, iar de pe AlertPay prin intermediului voucher-ului de credit (2) care este de 2 Euro, dar nu sunt sigur)
De asemenea asiguraţi-vă că cardul respectiv este bun pentru transferuri online etc. Nu este necesar să vă grăbiţi cu crearea cardului la bancă - veţi avea timp destul pentru asta. Înainte de toate informaţi-vă bine.
Iată ilustrativ, procesul per ansamblu: NeoBux-AlertPay-Card (la fel şi cu PayPal)
Foarte multe informaţii utile putem afla pe Forumul NeoBux în Română.
Despre PayPal aici: http://www.neobux.com/forum/?/24/132534/PAYPAL/
Despre AlertPay aici: http://www.neobux.com/forum/?/24/141451/ALERTPAY/
***
            O altertnativă scoaterii banilor pe card este cumpărarea de produse şi servicii pe internet.. De exemplu, cel mai popular site unde se poate de cumpărat aproape tot ce poţi să îţi doreşti din tehnică este www.ebay.com. De asemenea cu unele sitesteme de electronice de plată aşa cum este AlertPay, WebMoney, LibertyReserve ş.a. poţi achita facturile la internet, electricitate, telefonie mobilă etc. De exemplu, un asemenea site din Republica Moldova este www.oplata.md unde prin intermediul WebMoney, LibertyReserve, LiqPay, MoneyBookers ş.a. (în curînd şi prin AlertPay) poţi achita facturile la MaxDSL, Starnet, Moldcell, Orange, UnionFenosa, Infocom, SunTV, Moldtelecom ş.a.
           Site-uri analogice foarte probabil să existe şi pentru Romania. De altfel, o mulţime de companii acceptă deja ca mijloc de plată PayPal-ul pentru produse şi serviciile lor.